Poveste de copil mare

27 iulie 2009

Cand eram un pui de om , in verile in care totul imi parea doar soare si joaca , o placere nebuna ,de copil razgaiat, era sa alerg dupa fluturi . Eram muta de uimire de culorile lor, miile de culori care se intersectau intr-un joc de linii , cercuri , caruia mintea mea de copil incerca , in zadar, sa -i descifreze misterul. Stateam in iarba , zeci de minute ....la panda ....asteptand cuminte , sosirea unui fluture ....care sa se aseze alaturi de mine , iar apoi , cand se satura de poposit , alergam dupa el . Azi, mai mult ca oricand, imi amintesc de zilele acelea .... azi, mai mult ca oricand, imi amintesc de acel fluture albastru pe care , cocotata in varful carului cu fan , l-am purtat... in causul palmelor... pana acasa . Vroiam sa fie al meu , sa-l ocrotesc si ..... offff , Doamne , nu intelegeam atunci ca si iubirea ucide . Cand a incetat sa mai bata din aripioare , lacrimile -mi curgeau siroaie si nu-ntelegeam nimic din vorbele bunicii : " Gaza , nu plange .... fluturii oricum nu traiesc cat pamantul . Vin si pleaca c-asa-i vrerea Domnului ...." . Rad si plang de naivitatea mea .... ma vad si-acum cum mi-am ingropat fluturele , sub marul din gradinita , intr-un lacas sapat cu o lingurita din trusa papusilor . Asa a fost sa fie ..... nimic nu mai avea cum sa-l aduca inapoi , doar amintirile de-acuma.... Cand viata, fara sa vreau, m-a facut mare ... am aflat ca sentimentele sunt ca fluturii copilariei mele ..... vin, te bucuri de trairile lor, de extaziezi in fata "betiei" de culori si-apoi zboara ....lasand in urma pareri de rau sau bucurii ...dupa puterea sufletului fiecaruia . In zadar te incapatanezi sa nu le dai drumul , oricum vor zbura .... si doar putine vei reusi sa le pastrezi in suflet, ingropate pentru aduceri aminte ... calde aduceri aminte ..... Butterfly ... fly , fly ......