......

Ion Minulescu

---

În cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei, Că Dumnezeu face ce vrea... O noapte plouă-n cinstea mea... O noapte plouă-n cinstea ei... Azi-noapte, însă, a plouat În cinstea celei care-a plecat! A plecat?... Cine-a plecat? N-am plecat nici eu, nici ea - A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!... Ştim doar c-am găzduit-o amândoi Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut. Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!... Că şase săptămâni în şir, Din ziua când ne-am întâlnit, O clipă nu ne-am despărţit... Şi le-am trăit la fel tustrei. Sorbind doar din parfumul ei - Parfum de trandafir!... A stat cu noi, Şi-am stat cu ea, Ca doi pantofi pe-o Buhar?, Ca două mâini într-un manşon. Ca două flori de crin pe un blazon!... Şi totdeauna-am fost aşa - Ea tot cu noi, Noi tot cu ea... Şi totdeauna-am fost la fel - Un trio de violoncel. Cu care ea ne sincopa, Ne-ndepărta, Ne-apropia Şi, mână-n mână cu-amândoi, Se destrăma Şi se-ntregea Cu fiecare dintre noi!... Şi totuşi... Iat-o c-a plecat!... De ce-a plecat?... Nici Dumnezeu nu ştie!... Ştim doar atât - Că n-are să mai vie Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!... Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă Au hotărât solemn să nu mai plouă În cinstea nimănui de-acum!...