Fabula politica

Castorul şi alte lighioni Mai multe lighioane, locuind într-o vale, Erau des vătămate d-un iute rîu vecin, Care, ieşind cu zgomot din malurile sale, Strica vizunii, cuiburi, şi traiul lor cel lin. Ele dar s-adunară Şi mult se consultară, Ce fel ar putea face, Şi prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. „Fraţi — zise un castor, Zidar de soiul lui — Eu asta socotesc, De mi-eţi da ajutor, Să m-apuc să clădesc Zid tare de pămînt şi apei să-l opui.“ — „Bravo! bine-ai gîndit, Strigară toţi pe loc; Eşti patriot vestit Şi mare dobitoc.“ Castorul încîntat, Făr-a mai zăbovi, S-apucă de lucrat, Dar nu fu ajutat, Şi pre rău izbuti, Căci rîul furios, De multe ploi umflat, Izbi ş-azvîrli jos Pămîntul înălţat. Atunci ceilalţi fugînd Pe meşter blestemau Şi toţi îl defăimau Zicînd: „Ce ticălos, El a pricinuit Răul ce s-a-ntîmplat, Pentru că a cercat, În neroada-i dorinţă, Lucru peste putinţă; Eu l-am povăţuit, Dar nu m-a ascultat, Şi de aceea noi Tragem aste nevoi“. Adeseaori virtutea aşa se preţuieşte: Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare, Pentru-al mulţimei bine ş-a ţărei apărare, Mişeii o defaimă, daca nu izbuteşte. (Grigore Alexandrescu- „Romînul“, 22 aprilie 1858)