Nu-i adevarata povestea ca oamenii au descoperit focul lovind doua pietre. Focul a aparut altfel,cand singuratatea primului om s-a lovit de prima intrebare, cand un om s-a gandit sa prefaca ranile lui in speranta, sa-si lumineze mainile si teama de el. Poate focul n-a fost decat un mijloc de a lupta impotriva cenusii, cand vulturii coboara in noi si ne temem.
Eu sunt lavanda cu iubire și am început călătoria mea, în această lume mică, mică ,cât o furnică :
Mai apoi, iată... scăldată de apă, soare și multă dragoste , mi-am urmat marea transformare, conștientă că am fost creată pentru a bucura, alina și hrăni cu mierea și mirosul meu.
Am sărbătorit un anișor cum am știut eu mai bine.....încununată de flori ....
.... și musafiri pe care i-am ospătat cum se cuvine.
Însă sfârșitul nu a fost aici ....au urmat alte și alte transformări....
...buchete...
săculeți cu flori de lavandă ...
...fuioare de lavandă, săpun cu lavandă și lămâie .
Acum cateva zile, am gasit , uitate intr-un fisier, aceste fotografii. Le-am sters de praf, le-am dichisit pe ici pe colo, atat cat mi-a permis softul si priceperea, si ....tam, tam, tamm ......iata-le : " O alta iarna"!. De ce " O alta iarna" ? Pai , sunt de la inceputul lui 2009, pe undeva, prin acest blog, cu siguranta, unora dintre ele le-am mai dedicat o postare ( cel putin asa imi sopteste MLD ), insa prea mult mi-au facut cu ochiul, asa ca nu am rezistat tentatiei unui autoplagiat . Daca Abramburica poate, eu de ce nu ? :))
PS: cadrele sunt luate , pe un frig de crapau si pietrele, in frumoasa si romaneasca statiune montana - Borsa -Maramures.
Blogger mă anunţă că această postare este cea cu numărul cincisutepatruzecişidoi, ceea ce înseamnă cam osutănouă postări pe an. Puţin pentru mai mult de cinci ani de blogăreala, insă, eu, când am foarte multe de spus..... tac. :)) . Tac şi ascult ......
În copilărie jucam ''Friptea'' sau '' Călcatea'' . La maturitate,pervertită de societatea de consum în care am ajuns,cu părere de rău, mă joc cu Yumm . :))
Dimineata . Dimineata de decembrie , aproape de Craciun. Afara ploua- marunt, rece, enervant ...enervant de mohorat, parc-ar fi un octombrie intarziat. Ma (ne) grabesc spre job . Aleg taxiul , in defavoarea mea si a celor treizeci de minute recomandate de medic. Deschid portiera dreapta spate ( intotdeauna portiera dreapta -spate ) - din radiou intregul taxi e invaluit in armonii de colinda. Ma instalez pe bancheta si ma bufneste rasul. Ma opresc, politicoasa, la un suras larg - capul taximetristului, intors spre mine , asteptand comanda, este impodobit cu o caciulita rosie , de spiridus al mosului.
Jumatate la doispe` , cum zicea bunica mea, fie iertata . Pe fata mai am desenat zambetul .
Concluzie : Spiritul Craciunului razbeste de unde te astepti mai putin , nu-i asa !?
In the mood : nici cat o ceapa degerata . "Fiecare primeste ceea ce merita "- vorbe , sau cel putin asa imi place sa cred. Sper ca Niculasul vostru sa fie mai darnic , dar pana soseste ...luati "Sentimente" de la mine .... pentru voi :
Azi ascult Madrugada .... ce ma provoaca la ... amintiri dulci- amarui scoase de prin "sertarasele" sufletului.Sa fie oare "curatenia" de toamna !? Madrugada - Quite Emotional
Un simplu click si .... asculta-ti sufletul .....printr-un mic exercitiu de imaginatie..... The Veils - Wires To Flying Birds
Ca sa faci portretul unei pasari....Mai intai pictezi o colivie cu usita larg deschisa,
apoi pictezi ceva cat mai dragut si cat mai simplu: ceva frumos, ceva util pentru pasare;
pe urma pui tabloul pe-un copac intr-o gradina, intr-un crang, intr-o padure
si te ascunzi dupa copac fara o vorba fara sa te misti…
Se-ntampla uneori ca pasarea sa vina repede, dar se mai poate intampla sa treaca ani si ani pana se hotaraste.
Atunci nu te descuraja – asteapta, asteapta daca e nevoie ani intregi. Viteza sau incetineala cu care pasarea soseste n-au nici o legatura cu faptul ca tabloul e reusit sau nu.
Cand pasarea soseste – daca soseste – pastrezi cea mai adanca liniste: astepti mai intai ca pasarea sa intre in colivie
si dupa ce a intrat inchizi usita binisor cu pensula,
apoi stergi toate gratiile una cate una cu mare grija, nu cumva s-atingi vreo pana.
Pe urma faci portretul arborelui, alegand din toate crengile pe cele mai frumoase, iar pentru pasare pictezi dupa aceea frunzisul verde si racoarea vantului, pulberea soarelui, fosnetul gazelor prin iarba in caldura verii,
apoi astepti ca pasarea sa cante…
Daca nu canta e semn rau – semn ca tabloul nu e bun
dar daca vrea sa cante, e semn bun, e semn ca poti semna.
Atunci ii smulgi o pana binisor de tot si pe un colt al panzei te iscalesti.
Ieri s-au împlinit doi ani de când am trecut în rândul fumătorilor pasivi, iar azi se fac trei săptămâni de când port în suflet o nouă prietenie .... 
