Aiurea cu...gandul

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.